Romania atinge un record la atragerea fondurilor europene

Rata de absorbtie curenta a fondurilor europene a ajuns la peste 19% la data de 5 iulie, ca urmare a solicitarii de noi rambursari de fonduri Comisiei Europene. Saptamana trecuta, Romania a transmis Comisiei Europene documentele pentru rambursarea a inca 135 milioane de euro prin intermediul Programului Operational Sectorial Transport (POS Transport). Astfel, valoarea totala…

Rata de absorbtie a fondurilor europene tot creste

Valoarea declaratiilor de cheltuieli transmise de Romania Comisiei Europene era de 4,1 miliarde de euro pe 16 august, ceea ce reprezinta o absorbtie curenta de 21,35% din alocarea UE, reiese dintr-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Fondurilor Europene. Potrivit sursei, citate, s-a primit de la CE suma de 5,78 miliarde euro, ce reprezinta…

HOTĂRÂRE Nr. 264 din 13 martie 2003

HOTĂRÂRE   Nr. 264 din 13 martie 2003    *** Republicată privind stabilirea acţiunilor şi categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor şi limitelor pentru efectuarea de plăţi în avans din fonduri publice   ART. 1 (1) Ordonatorul de credite, în calitate de parte contractantă într-un contract de achiziţie publică sau într-un contract de finanţare, are dreptul să efectueze…

Garantia de participare la licitatie

Garantia de participare la licitatie Contractele in domeniul constructiilor, precum si majoritatea contractelor pentru furnizarea bunurilor de capital, de regula din sectorul public, sunt acordate prin licitatie. Conditiile si regulile acestei proceduri constau in necesitatea ofertantilor care liciteaza de a furniza o garantie de participare la licitatie pentru un anumit procent, care in general se…

Ghidul privind principalele riscuri din domeniul achizitiilor publice a fost publicat in Monitorul Oficial

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) anunta publicarea Ghidului privind principalele riscuri identificate in domeniul achizitiilor publice. Documentul cuprinde si recomandarile Comisiei Europene ce trebuie urmate de autoritatile de management si organismele intermediare in procesul de verificare a procedurilor. “Acest ghid este primul document care se realizeaza in parteneriat cu toate institutiile implicate: Autoritatea de Audit din…

Particularităţi ale contractului de achiziţie publică

Aceste două probleme nu se bucură de atenţie în cuprinsul OUG 34/2006 şi al HG 925/2006, deşi comportă particularităţi faţă de regimul de drept comun. Momentul încheierii unui contract este acela al realizării acordului de voinţă, respectiv al întâlnirii dintre cerere şi ofertă. Acest moment diferă în funcţie de tipul de contract. Contractul de achiziţie…